Dana Dincu

Specialist în Educație Sportivă

Cred cu tărie că sănătatea înseamnă echilibru între corpul pregătit, mintea clară și emoțiile armonizate.

Mi-am început cariera ca profesor, expertiză dobândită atât din studiile de profil, cât și din relaționarea directă cu copiii, ajutându-mă să stăpânesc atât tehnica pedagogică, cât mai ales psihologică în atingerea obiectivelor.

Diplome & Atestate

Am continuat ca manager administrativ și de HR într-o multinațională al cărei obiect de activitate este alimentația publică, unde am descoperit pasiunea pentru nutriție și un stil de viață sănătos și echilibrat, și am perfecționat aceste cunoștințe în cadrul Masterului româno-francez de profil absolvit la Nisa, cheia fiind o combinație între sport, alimentația corectă și echilibrul emoțional.

Niciodată nu e prea târziu să faci o schimbare, dar e mai ușor să o faci cu cineva care să te asculte și să te înțeleagă, să îți elaboreze un plan de nutriție și mișcare personalizat, să te motiveze și să te ghideze când pare prea greu și vrei să renunți. Și asta fac eu.